Comentarii

Avem încă 10 kilometri de autostradă

10.8.2010 11:07

Cei 9,6 kilometri din Centura Lugoj, construită în regim de autostradă şi pentru care statul a plătit 20,8 milioane de euro a fost finalizată, după mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor de construcţie. Lucrarea a fost atribuită companiei portugheze MonteAdriano, care a realizat în România proiecte în valoare de 134 de milioane de euro.

Tronsonul construit face parte din Coridorul IV european din Romania, iar recepţia este programată pentru data de 27 august. Centura Lugoj asigură conexiunea în coridorul IV transeuropean cu tronsonul Deva-Lugoj-Nadlac. Licitaţia pentru executarea lucrărilor a avut loc în iunie 2007, CNADNR atribuind proiectul companiei MonteAdriano în martie 2008, iar lucrările de construcţie au fost demarate la data de 18 martie 2008.

„Evident că într-o astfel de conjunctură, unde sunt implicate mai multe părţi, au intervenit o serie de probleme juridice. Toate au fost soluţionate în termenii prevăzuţi în contract pentru că toate persoanele implicate în acest proiect, din partea autorităţilor, consultanţii şi contractorii au dorit finalizarea la timp şi în costurile iniţiale”, a declarat Beatrice Onica-Jarka, partener la Cunescu, Balaciu&Asociaţii, casa de avocatură care a asistat juridic compania la realizarea acestei lucrari.

În cei doi ani de execuţie a lucrarilor la Centura Lugoj au fost implicaţi peste 210 muncitori şi ingineri, dintre care, în mod direct pe şantier, 90 şi anume: 15 muncitori, maiştri şi ingineri portughezi şi 75 muncitori, maiştri şi ingineri români. Din punctul de vedere al costurilor, situatia este similară altor lucrări din Europa, unde costul pentru 1 km de autostradă este de aproape 2,2 milioane euro, spun reprezentanţii companiei. „Trebuie subliniat ca în costurile contractate de compania MonteAdriano a fost inclusă şi relocarea utilităţilor care se aflau în zonă, un astfel de exemplu fiind mutarea magistralei de gaz care uneşte Timişoara de Bucureşti” a precizat Luis Vinagre, directorul general al MonteAdriano, sucursala Romania. Din 2005, de când activează în România, companie a realizat o cifră de peste 130 milioane euro.


Construcţia Centurii oraşului Logoj în cifre

- 9.6 km de autostradă
- 300.000 mc de terasamente
- 25.000 mc de beton turnat
- 60.000 tone de asfalt turnat
- 78 maşini şi utilaje implicate

Ce a mai construit MonteAdriano în România

- Reabilitarea drumului national DN2B Galati – Giurgiulesti
- Fabrica biodiesel Lehliu
- Reabilitarea si modernizarea retelei de apa si canalizare a orasului Galati
- Reabilitarea si modernizarea retelei de apa si canalizare a orasului Pitesti
- Reabilitarea si modernizarea drumurile judetene DJ107 si DJ107D Alba-Mures
- Reabilitarea şi modernizarea drumului judetean de legatura Videle – DN61
- Constructia Centurii orasului Lugoj la profil de autostrada


Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 12.5. 2024
New York 01:46
closed 31:44
Londra 06:46
closed 25:14
Frankfurt 07:46
closed 25:14
Praga 07:46
closed 25:29
Moscova 09:46
closed 22:14
Tokio 14:46
closed 18:14
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch