Comentarii

Finanţele lansează o emisiune de certificate de trezorerie în valoare de 800 de mil. de lei

12.8.2010 11:24

Statul continuă să caute bani pe piaţa internă. Finanţele vor să împrumute astăzi 800 de milioane de lei, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an. Pentru întreaga lună august, Ministerul de Finanţe a programat licitaţii de titluri de stat de 4,6 miliarde de lei.

Finanţele au vândut, la începutul săptămânii, titluri de stat la şase luni în valoare de 1,27 miliarde de lei, mult peste valoarea programată iniţial, de 800 de milioane de lei. Randamentul mediu plătit a fost de 6,99% pe an.

În august, Ministerul Finanţelor va încerca să ia din piaţa locală 4,65 de miliarde de lei, după ce în iulie a atras, 1,4 miliarde de lei şi 1,2 miliarde de euro. Planurile pentru trimestrul II au fost ca statul să ia din piaţa locală până la 13 miliarde lei, dar nu a reuşit să atragă decât 8 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci. Iar analiştii se aşteaptă ca randamentele cerute de bănci să crească, pentru titlurile la un an, spre nivelul de 7 - 8 la sută la lei, iar statul să nu atragă suma planificată.
Pentru trimestrul III, ministerul are în vedere emisiuni cu o valoare cuprinsă între 13 şi 15 miliarde lei. Oficialii ai Finanţelor au anunţat că vor să dezvolte şi un program de finanţare continuă de pe pieţele externe.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 11.5. 2024
New York 08:25
closed 49:05
Londra 13:25
closed 42:35
Frankfurt 14:25
closed 42:35
Praga 14:25
closed 42:50
Moscova 16:25
closed 39:35
Tokio 21:25
closed 35:35
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch